În lumea ei

Mă ținea strâns de mână

în timp ce-mi fredona mută

un cântec pe silabe

și-mi amintea de ceva ce nu trăisem niciodată.

Toamnă.

Două mii șaptesprezece.

Îmi povestea despre tine și mă simțeam

ca într-un azil unde vin toți

și așteaptă

să moară.

Mă oprea din minut în minut și-mi spunea

că viața nu e decât în imaginația noastră

și că o putem desena ca un copil de 5 ani

O! Și o putem atârna pe frigider

ca o mare realizare care necesită atenție.

Când îmi vorbea despre tine îți rostea numele

tot, întreg, fără prescurtări. Argumentat.

În lumea ei, iubirea nu are prescurtări.

E doar un desen pe care-l privește singură.

Acum îmi zice că te așteaptă,

dar știe că nu vei veni niciodată,

dar te așteaptă. Argumentat.

În lumea ei, timpul e o grămadă de minute

care se vor sfârși pentru fiecare. Neimportant,

fiindcă iubirea este

infinită.