“Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare îi amintea de fiecare dată de soarta iubirilor neîmplinite.”- Gabriel García Márquez
Un roman-capodoperă, care te provoacă să iubești din tot nucleu ființei tale, un adevărat art déco glisat în cuvinte. Acțiunea conturându- se în jurul celor două personaje, Florentino Ariza și Fermina Daza.
Titlul romanului face referire la holeră, o boală care se manifestă brutal în organism, provocând de cele mai multe ori moartea. Eroul romanului, Florentino Ariza, nu s-a îmbolnăvit niciodată de această boală, însă s-a îmbolnăvit de ceva ce i-a îngreunat întreaga existență umană, anume iubirea neîmplinită, fiindcă „simptomele dragostei sunt asemănătoare cu cele ale holerei.” Tot o boală, aș spune eu, a sufletului, ce te face să simți flăcările iadului zilnic, ce îți stârnește fel și fel de întrebări paranoice, te îndeletnicește cu o supradoză acută de elegie, ce nu te mai lasă să dormi nopți, săptămâni întregi, uneori determinând și moartea.
Florentino s-a îndrăgostit de când a văzut-o prima dată pe Fermina și i-a mărturisit fidelitate veșnică, iar de atunci, a iubit-o necondiționat, însă soarta avea să-i curme fericirea la care visa alături de ea. Eroul fiind doar un simplu telegrafist al zonei, tatăl Ferminei a fost foarte revoltat de iubirea dintre cei doi, iar astfel, pentru a combate situația, a trimis-o pe fată de acasă, pentru un timp nedeterminat. Fermina, între timp l-a cunoscut pe faimosul doctor, care vindeca oamenii de holeră, Juvenal Urbino, iar acesta a început să-i scrie scrisori. Chiar dacă la început Fermina era indiferentă la aluziile doctorului, până la urmă ajung să se căsătorească și să aibă și copii.
Florentino Ariza, a fost zdruncinat de fiecare veste pe care a primit-o de-a lungul anilor în legătură cu Fermina, dar a sperat necontenit. Ce făcea între timp? Se ruga mereu pentru ea să fie bine, scria poezii și suferea îngrozitor, un supliciu ce-i ardea întreaga ființă, dar “alta ar fi fost viaţa lor dacă ar fi ştiut că e mai uşor să eviţi marile catastrofe matrimoniale decât micile mizerii de fiecare zi.”
Anii au trecut, iar Fermina Daza, rămasă văduvă, are uimirea de a-l găsi pe Florentino în casa ei spunându-i, după 50 de ani, 9 luni și 4 zile, că o iubește mult.“Constatarea că, în sfârșit, moartea intervenise în favoarea lui i-a insuflat curajul de care avea nevoie ca să-i repete Ferminei Daza, în prima ei noapte de văduvie, legământul de fidelitate eternă și de iubire pururi vie.”