Maitreyi de Mircea Eliade
"Maitreyi” este cel mai frumos roman de dragoste din literatura română, scris de Mircea Eliade și publicat în 1933 este inspirat din viața autorului. Iubirea nu o ating multe suflete, nu poate fi privită din unghiuri diferite de către două ființe, nu poate avea culoare diferită, nu poate fi simțită decât în adânca sa esență de către două suflete care să formeze un întreg. Între Maitreyi și Allan a fost mult mai mult decât iubire, ceva dincolo de uman și emoțiile obișnuite ale acestui sentiment delicat.
Dragostea dintre cei doi a pătruns în momentul în care Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, îl invită pe Allan să locuiască la ei acasă. Acesta s-a adaptat într-un timp scurt la viața indiană și a devenit pasionat de obiceiurile de acolo, nu a fost foarte impresionat de tânăra de 16 ani când a văzut-o pentru prima dată: „Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”. Însă zilele trceau, iar Maitreyi s-a oferit să îl învețe bengaleză, iar el în schimb, o învăța franceză.
Allan este arhetipul europeanului care vrea să cunoască lumea, să o dezvolte, să o domine, dorind să modifice mediul după nevoile personale. Este ambițios, vrea să studieze cât mai mult, să cunoască cultura Indiană și religia hindusă. Inițial foarte superficial din punct de vedere sentimental, acesta este foarte calm și neimplicat, pe când Maitreyi, reprezintă tiparul asiatic, indian. Interesul ei este universul interior, microcosmosul lăuntric și substraturile ființei umane, înzestrată cu o sensibilitate rară. Într-un final, Allan, conștientizează că iubirea este cea definitorie pentru esența sa și capabilă să-i influențeze destinul spre luciditatea înconjurătoare și lăuntrică, cariera sa ajungând pe planul doi, iar iubirea pentru Maitreyi, supremă.
Îndrăgostit profund, cu superioritatea iubirii absolute în viziune și în universul interior consideră că: “Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte”. Allan dorește să se convertească la hinduism, deoarece religia fetei este una strictă cu reguli rigide și nu permite o relație cu o ființă de cultură diferită. Acesta vedea o soluție în asta și a cerut-o pe tânăra Maitreyi în căsătorie. Aceasta îl ia pe Allan la niște lacuri și face un ritual hindus, prin forța narturii, vorbind apelor, cerului, pamântului si legându-se față de ele că nu va mai cunoaște altă iubire: ”Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a iubitului meu şi a nimănui altcuiva. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea”. Povestea de dragoste dintre cei doi se sfârșește tragic, sunt despărțiți cu o brutalitate inumană de către părinții fetei, Allan este alungat din casă și acesta se retrage în Himalaya, încercând să se vindece de această iubire neîmplinită și să-și redescopere viziunea asupra lumii, iar Maitreyi este închisă în casă și lovită cu brutalitate. Sacrificiul din finalul romanului este imprevizibil și totodată unul imens, Maitreyi se dăruiește unui vânzător de fructe, speră și își dorește să fie alungată de acasă pentru a pleca în căutarea iubirii sale supraomenești, în căutarea lui Allan. Acesta este derutat, finalul romanului fiind unul deschis: „Şi dacă n-ar fi decît o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.”
La momentul respectiv, cei doi ating apogeul iubirii supreme, o iubire, din păcate neîmplinită. Însă când e vorba despre sentimente supraomenești într-o ființă umană, iar acestea nu pot să fie împlinite, nimic nu mai are formă și culoare, nimic nu mai are gust și miros, iar viața pare o umbră în cosmos. Mircea Eliade nu a încetat niciodată să o iubească pe Maitreyi , iar dragostea lor a rezistat tuturor lucrurilor ce pot suprima sentimentul de iubire. După ce Maitreyi află că Mircea Eliade a publicat romanul despre povestea lor de dragoste, aceasta îi răspunde tot printr-un roman, intitulat „Dragostea nu moare”. După 43 de ani de la despărțire, în primăvara anului 1973, Mircea Eliade și Maitreyi Devi se revăd la Chicago. Iubirea lor continuă și astăzi, prin fiecare lectură a romanului!